Joma - JSport.roJSport.ro

poli.csu.craiovaPoli Timișoara are mari dificultăți înaintea etapei intermediare cu Gaz Metan Mediaș. Clubul tocmai l-a pierdut pe Deian Sorescu, care, după notează site-ul debanat.ro, a devenit liber în urma unui litigiu la CNSL. De asemenea, infirmeria e iar plină.

Mediașul a obținut o victorie cu 2-0 luni, cu Astra, iar Ionuț Popa știe că îi va fi greu cu absențele din lot. ”Am văzut meciul celor de la Gaz Metan cu Astra. Au o echipă puternică, solidă, deși Astra a fost incredibil de slabă. Consider că meciul de la Mediaș este o partidă grea, ținând cont de faptul că cinci jucători nu vor face deplasarea: Cânu, Vraciu, Vădrariu, Pedro Henrique și Poparadu. Eu consider că la Mediaș sau oriunde am juca, așa cum suntem nu avem alt obiectiv, dacă să înlătur obiectivul că să joci bine, avem acel obiectiv mai presus de orice de a obține puncte. Mediașul joacă bine contraatacul, să vedem cum joacă pe pozițional pentru că și noi suntem o echipă care joacă bine contraatacul. Să vedem cum să alcătuim echipa, e greu să menținem un schelet, pentru că nu prea am fost mulțumit de unii jucători în meciul cu Steaua”, a declarat antrenorul lui Poli Timișoara.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Fundașul dreapta Bogdan Străuț a jucat anul trecut împotriva Mediașului în Liga a II-a, pe vremea când era FCM Baia Mare. ”Sunt conștient de importanța jocului cu Mediaș. Știm că vin după o victorie cu campioana, toți ne dorim să venim cu puncte de la Mediaș. Pe majoritatea jucătorilor, cel puțin jumătate dintre ei, îi știu, am jucat cu ei în Liga a II-a. Suntem conștienți de calitatea lor, au mai venit și jucători cu experiență, calitate, care au întărit echipa. Sperăm să facem un joc bun și să ne întoarcem cu fruntea sus”, a declarat Străuț.

Despre Deian Sorescu, Ionuț Popa nu avea foarte multe informații, însă mai mult ca sigur, jucătorul e istorie pentru Poli. Meciul de la Mediaș începe joi la ora 16 și va fi televizat de Digisport, Dolcesport și Look TV.

foto: Constantin Duma, Agerpres

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.