Joma - JSport.roJSport.ro

asu-poliASU Poli nu trece prin cele mai ușoare clipe, mai ales în urma rezultatelor slabe înregistrate până acum. Tensiunile încep să își spună cuvântul, iar joi, Alexandru Birău a fost dat afară de la antrenament, după cum ne-a parvenit informații din preajma echipei.

Jucătorii de la ASU Poli au făcut un joc-școală, iar Alex Birău a avut discuții în contradictoriu. De aceea, antrenorul Sorin Brîndescu, care a și strigat la jucător dimineața, l-a scos din antrenament. În vară, mijlocașul a lipsit de echipă o perioadă, deoarece a fost plecat în concediu în Grecia. Birău îi anunțase însă pe cei de la club că are concediul rezervat pentru luna august, astfel că nu a fost pedepsit.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Primăvara trecută, tensiunile de la antrenamente s-au terminat prost pentru alți trei jucători. Atunci, Burtic, Rebenciuc și Tulcan au fost dați afară. Am încercat să îl contactăm pe antrenorul Sorin Brîndescu, dar nu am putut să îl găsim la telefon până la ora publicării articolului. Marius Cocoiu nu ne-a confirmat incidentul. ”Alex Birău a fost azi dimineața la antrenament, când am fos tși eu, am și vorbit cu el”, ne-a spus Cociu.

Pontul venit la redacție ne-a fost confirmat însă de surse de încredere.

foto: Emanuel Titus

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.