Joma - JSport.roJSport.ro

Iubitorii sportului din Capitala Banatului pot visa frumos la un complex sportiv ultra-modern, cu stadion nou și sala polivalentă de mare capacitate, la fel cum există în Cluj Napoca sua Craiova. Șansa ca cele două obiective să fie ridicate în aceeași zonă depinde de Compania Națională de Investiții, care a primit terenuri în urma voturilor aleșilor locali și județeni.

De luni, în Consiliul Local Timișoara s-a votat pentru ca terenul din spatele Stadionului ”Dan Păltinișanu” să fie predat CNI pentru a ridica o sală polivalentă de 16.000 de locuri. Practic, e vorba de fosta parcare a stadionului, dar și de complexul de terenuri ”Adrian Stoicov”, de unde s-au demontat deja unele construcții, cum ar fi nocturna sau containerele utilizate ca vestiare de ACS Poli. Practic, terenul a putut fi predat pentru investiție datorită noului Cod administrativ adoptat luna aceasta de Guvernul României. Datorită acestuia, hotărârile de consiliu local sau județean ce țin de probleme de patrimoniu pot fi adoptate cu majoritate simplă de voturi, nu cu două treimi din totalul consilierilor, ca până acum.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Proiectul așa a și trecut, cu doar 14 voturi, la limită. Oricum, discuțiile continuă. Dacă PNL și primarul vor sala în spatele stadionului, PSD și președintele CJT militează pentru terenul de la intrarea în Giroc, unul în afara Timișoarei, departe de aeroport și de centura, deoarece inelul de sud nu este încă decât în stadiul de proiect. De altfel, șicanele politice au tot existat, și doar prevederile noului Cod administrativ au făcut ca PNL și PSD să nu se mai poată șantaja reciproc așa de ușor. De asemenea, miercuri, la CJT s-a votat pentru predarea terenului pe care se află Stadionul ”Dan Păltinișanu”.

Aici ar urma să se ridice un stadion care să aibă tot 30.000 de locuri, ca și cel actual. Costurile se ridică la 50 de milioane de euro pentru noua arena. Până la ceva concret, vechiul stadion va mai putea fi utilizat. În primăvară, când a fost în vizită electorală la Timișoara, Ministrul Dezvoltării Daniel Suciu a spus că arena trebuie mai întâi demolată, iar la CNI predat un teren gol. Până la urmă, Călin Dobra a anunțat că se va demola actuala arena după ce proiectul noului stadion va fi gata.

foto: cjtimis.ro

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.