Joma - JSport.roJSport.ro

În anul 2019, nicio medalie de campion nu a mai venit în Banat la sporturile de echipă. Fotbalul timișorean trăiește o perioadă mai mult decât grea, dar chiar și așa, în vară, fotbalul feminin a adus medaliile de vicecampioane. Nu chiar în orașul de pe Bega, ci puțin la margine, în comuna Becicherecu Mic. 

Fotbalistele de la Fortuna au făcut un salt important în anul care tocmai s-a încheiat. Dacă în vara lui 2018, terminau pe locul 8, după un prim sezon în Liga I, echipa antrenată de Florin Pădurean a reușit să obțină un meritoriu loc 2. De altfel, ceea ce apreciem la echipa de fotbal este constanța și faptul că au reușit să se mențină la un nivel onorabil, în condițiile în care în Becicherec, sportul de pe dreptunghiul verde jucat de fete este într-o perioadă de pionierat. Rezultatul din campionat a fost confirmat și de faptul că echipa a jucat finala Cupei României, pierdută în fața celor de la Vasas Femina Odorhei.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Vara nu a fost un moment în care ambițiile clubului din Becicherec să scadă. Dimpotrivă. S-au făcut transferuri și s-a început un nou sezon cu ambiții interesante. Cu Olimpia Cluj care încă domină campionatul, echipa din Banat și-a propus să încerce să spargă o hegemonie. Nu a reușit, deocamdată, dar clădește, cărămidă cu cărămidă. În actualul tur de campionat, Fortuna a realizat opt victorii, un rezultat de egalitate și două înfrângeri. După ce s-a aflat pe locul 2, la final de tur, formația de lângă Timișoara a căzut pe locul 3, dar cu mai multă atenție, în retur se poate recupera și cuceri din nou medalia de argint.

Altfel, în Cupa României, Fortuna a trecut de primele două tururi. Turul III se va juca în jurul datei de 1 martie, cum îi stă bine unei competiții feminine. Becicherecul Mic va juca la Reșița, cu Banat Girls, echipa din liga secundă, iar fetele lui Pădurean pornesc ca favorite. Și poate cine știe, vor reuși să câștige anul acesta Cupa.

foto: facebook.com/acsfortunabecicherec

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.