Ripensia Timișoara a obținut un egal la scorul de 1-1 cu Energeticianul. Formația din Petroșani a venit cu Bogdan Andone ”uns” ca nou antrenor și a condus după golul lui Marian Stoenac. Totuși, roș-galbenii au reușit să marcheze pe final, cu un șut în forță al lui Claudiu Apro, după o lovitură liberă indirectă.

La fel cum și-a ”obișnuit” puținii suporteri, veniți în număr sub 100 la acest joc, meciul Ripensiei a fost unul foarte anost. Energeticianul, la primul meci cu Bogdan Andone, nu a arătat că e mai bine clasată și a fost periculoasă la un singur corner, fază la care Lung a reluat din 6 metri cu capul puțin pe lângă poartă. Pentru gazde, Anghelina a avut un șut de la distanță, reținut însă de Bogdan Miron, dar și o fază gândită de Popovici, care i-a lăsat mingea lui Popa. Fundașul dreapta a tras însă peste poartă din câțiva metri, și cam acestea au fost singurele ocazii ale unei prime reprize cu efect de somnifer.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Energeticianul a ieșit mai montată de la vestiare. Vlad Tudorache a avut o pătrundere în careu, dar a trimis peste poartă. De asemenea, Laurețiu Manole a tras în bara leteral, după care formația hunedoreană a reușit să și marcheze. A fost un șut din 17 metri a nou-intratului Marian Stoenac, care l-a învins pe Dobre în minutul 59. Ripensia s-a ”trezit” pe finalul reprizei, când a început să atace destul de mult spre careul oaspeților, dar fără mare succes. După o fază preungită, Călin Toma a tras peste poartă. Bogdan Miron s-a mai descurcat la două atacuri ale timișorenilor, iar Energeticianul s-a retras în defensivă. În minutul 89, după o lovitură liberă indirectă, Claudiu Apro a marcat din 22 de metri, cu un șut în forță.

Ripensia Timișoara: Şt. Dobre – Ad. Popa, Străuţ, M. Toma, C. Toma, Al. Popovici, Stoi (min 67 Apro), Anghelina (min 78 Kawagoe), Dumiter, Cluci (min 61 Monea), M. Gueye

Energeticianul: Bg. Miron – Tomozei (min 63 Leasă), D. Lung, C. Achim, Andr. Dragu, C. Cristea, Vl. Tudorache, Al. Neacşa (min 55 Stoenac), Laur. Manole, Cioiu (min 74 Ninu), C. Neagu

Radu Suciu nu știe dacă a fost ultimul lui meci ca principal decident din staff-ul Ripensiei. „Am obținut un punct important dată fiind și penuria de jocuri câștigătoare de până acum. E foarte important pentru moral, cu atât mai mult cu cât am întâlnit o echipă bună. Au jucători valoroși pentru nivelul Ligii a II-a. Am dat dovadă de putere de luptă mai mult ca altădată, de încredere, și aceste două elemente corelate ne-au ajutat să revenim și să egalăm. Este îmbucurător, altădată nu aveaa forma morală să încercăm să forțăm rezultatul. Este un punct bun pentru moral, cu condiția să îl asimilăm ca atare în subconștientul nostru, să putem dovedi aceeași tărie de caracter și în partidele următoare. Altădată pe fonduri unor erori lamentabile am căzut după perioade bune de joc, astăzi nu a mai fost așa”, a punctat Suciu, care nu știe cine va veni antrenor și i-a lăsat pe Zaluschi și Bădăuță în afara lotului pentru a se pregăti mai bine fizic.

Bogdan Andone, care nu a apucat să facă niciun antrenament cu Energeticianul, a spus că echipa sa a căzut fizic pe final. ”Ripensia e o echipă bună ca posesie, preocupare, are jucători de calitate, dar care pusă sub presiune pierde mingi, și astfel am și încercat să ne creăm situații bune de a marca. E un joc pe care puteam să-l câștigăm și noi, putea să-l câștige și Ripensia. Îmi pare rău că am primit gol la ultima fază importantă a meciului și nu am reușit să gestionăm finalul. O victorie ar fi fost foarte importantă pentru noi. Nu sunt adeptul să retrag echipa, nu le-am cerut niciodată acest lucru. Din păcate, nu cred că băieții au reușit să facă față ritmului în ultimele 15-20 de minute. Acesta e nivelul echipei momentan”, a spus Andone.

Duminică de la ora 18 Ripensia e oaspete la meciul cu ASU Politehnica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.