Joma - JSport.roJSport.ro

Cei de la Ripensia au disputat joi ultimul amical din Antalya, al șaselea de până acum, terminat la scorul de 1-1 cu FK Shkupi, din prima ligă macedoneană. Anterior, în țară, roș-galbenii au pierdut cu Becicherecu Mic, iar în Antalya au bifat un egal cu Septemvri Sofia, o victorie cu Flamurtari Prishtine, o remiză cu FCU Craiova și o victorie cu Kit Go Pehcevo.

În debutul jocului cu Shkupi, ambele formații au avut ocazii. În minutul 23, Popovici a centrat pentru Chera, iar tânărul fotbalist a trimis mingea în bară. Peste trei minute, Urvanțev a dribilat trei adversari, dar nu a nimerit spațiul porții de la 25 de metri. Shkupi a marcat pe finalul reprizei, după o centrare, cu atacantul găsit la 6 metri. În repriza a doua, Ripensia a dominat jocul. După un fault la Chera, un jucător de la adversari a primit al doilea avertisment. Conform procedurii de la multe amicale, a fost înlocuit, astfel că s-a jucat 11 contra 11. Au urmat alte ratări, ale lui Apro, din 3 metri, și Popovici, singurul cu portarul. Până la urmă, în minutul 78, după o centrare de la Lungu, Popovici a marcat cu pieptul.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Ripensia: Moldovan (Dobre 78’) – A. Macrițchii(- Gavrilă 80’), Tînc (Țieranu 80’), Apro (- Hecsko 80’), Lungu (Monea 80’) – Călin (Stoi 78’),  V. Macrițchii (Burdeț 80’) – Neagu (Tudorache 57’), Urvantev (Sîrbu 80’), Chera (Vasluian 70’) – Popovici (Golda 80’).

Ripensia va pleca vineri noapte din Antalya. Urmează două zile libere pentru jucători, iar în 12 februarie, amical cu Chișineu Criș.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.