Joma - JSport.roJSport.ro

Ripensia nu a putut pune mari probleme chindiei Târgoviște, care s-a impus cu 2-0 în Ciarda Roșie. Meciul s-a jucat pe un adevărat deluviu universal la final, iar terenul s-a umplut de bălți, astfel că ultimul sfert de oră s-a jucat doar ca meciul să se termine o dată. 

Formația din Târgoviște a avut o viață ușoară din debutul meciului, când a deschis scorul din minutul 12, ajutată și de adversar. după o lovitură liberă bătută de Liviu Mihai, Străuț a deviat spre propria poartă, mai mult decât nefericit, iar mingea s-a dus în poartă. Chindia a controlat în mare parte prima repriză, iar timișorenii nu s-au putut desfășurat cu jocul lor tipic de posesie. Mansour a scăpat la un moment dat într-o poziție favorabilă, dar a tras sla la poartă. Oaspeți în schimb au avut ocazii prin Novac, Alexandru, Șandru și Liviu Mihai. În repriza a doua, lucrurile s-au schimbat puțin, dar nu în ”punctele esențiale”.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În minutul 46, soarta meciului se putea schimba. Mansour a trimis în adâncime pentru Drăghici, care a pătruns în careu și a ratta aproape neverosimil, pe lângă poartă din poziție ideală. Ripensia a mai avut un șut puțin peste poartă, după o lovitură liberă bătută de Toma, iar târgovișteni s-au încurcat între ei la o fază din minutul 65. În minutul 71, Chindia a înscris din nou, după un corner. Mihai Leca a marcat cu capul, iar de acolo, după ce ploaia a început să cadă torențial, s-a jucat doar ca partida să se termine mai repede.

Ripensia Timișoara: H. Moldovan – Străuţ (Ad. Popa 80′), Tînc, Apro, C. Toma  – Chera (Dumiter 46′), Stoi, Zaluschi, Monea – Oct. Drăghici, Mansour (C-tin. Stoica 67′)

Chindia Târgoviște: Aioani – C. Dinu (Martac 78′), Leca, Bg. Şandru, D. Dumitraşcu – D. Novac, Dudea (Andr. Şerban 46′) – Neicuţescu, Liv. Mihai, Raţă (Cr. Neguţ 57′) – Val. Alexandru

Alex Pelici a precizat că plusul de experiență a făcut diferența. ”Din punct de vedere al experienței și al pragmatismului, da, au controlat jocul. Au știut ce au vrut. E o echipă așezată, bună. Cu jucători valoroși care au știut ce au vrut, au știut ce vor să joace. Golul a căzut oarecum așa, întâmplător. A fost o lovitură liberă. Două goluri din faze fixe. Primul, al lui Liviu Mihai, execuția lui personală. Un jucător valoros care de ani buni face parte din arsenalul Chindiei. Am început a doua repriză foarte bine. Am avut o ocazie monumentală, am avut șansa de a reintra în joc pe devierea lui Mansour. Tavi era singur cu portarul, dar a lovit mingea prost cu poarta goală în spatele portarului ieșit în întâmpinare. Iar apoi, că a și început ploaia, s-a jucat mai mult pe contre, pe hazard, pe unde se oprea mingea și unde nu se oprea mingea. Din nou o fază fixă la care am fost visători. Felicit Chindia pentru victorie, noi trebuie să ne vedem de treabă să adună puncte”, a precizat antrenorul gazdelor.

Viorel Moldovan spune că Ripensia a fost un adversar dificil. ”Am întâlnit un adversar greu, o echipă bine organizată. Știam acest lucru, știam ce lucrează antrenorul Pelici, pune mare accent pe organizare. Nu a fost o victorie ușor obținută, ci cu niște condiții destul de vitrege, mai ales în repriza a doua, pe finalul jocului. Dar, până la urmă, este important că am reușit să câștigăm cele 3 puncte și să mai adăugăm la zestrea noastră de puncte, să fim acolo pe locul 2 și să ne întoarcem la Târgoviște pentru a pregăti cât mai bine meciul de duminică cu ACS Timișoara”, a spus Moldovan.

Ripensia va juca din nou duminică de la ora 11, pe terenul Energeticianului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.