Joma - JSport.roJSport.ro

De marți, jucătorii de la Ripensia au început stagiul de pregătire pe plan local. Echipa face două antrenamente pe zi, iar jucătorii sunt cazați împreună la același hotel. Față de momentul reunirii, Pelici are șapte nume noi la antrenamente, unii certitudini, alții în teste. Clubul va mai face transferuri, iar cu Mansour, situația a e neclară.

În perioada aceasta, echipa face două antrenamente pe zi în Ciarda Roșie și tot zilele acestea, jucătorii au făcut vizita medicală. La capitolul despărțiri, după Anghelina, Ungureanu, Străuț, Drăghici, Moldovan și Dumiter, s-a ajuns și la plecarea lui Constantin Stoica, atacant venit în iarnă și care și-a terminat contractul cu roș-galbenii. Deocamdată, punctul slab e atacul, unde sub contract sunt Denis Golda, Albert Voinea și Marius Staicu. Mansour nu a ajuns la timp din Senegal. ”Și el era la final de contract. Ni-l doream, dar discuția a fost să vină de la reunire. Am înțeles ca va ajunge în data de 9 în Timișoara din Senegal, vom vedea. Ideea era să facă pregătirea cu no. Zilele viitoare mai așteptăm doi-trei jucători consacrați”, ne-a declarat Alex Pelici.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

În schimb, lotul e completat pentru postul de portar, unde mai rămăseseră doar Ștefan Dobre și George Păduraru. La Ripensia au venit doi juniori, Haralambie Mociu, trecut pe la CS Medgidia, dar și Alexandru Marinoiu, născut la Râmnicu Vâlcea și trecut și pe la Energeticianul. În mare parte, probabil unul dintre juniorii din teren va fi pe postul de portar, deoarece inclusiv Dobre mai e eligibil. ”Ambii vor rămâne”, ne-a precizat Pelici. De altfel, roș-galbenii vor putea miza pe noii portari și la echipa de U19, unde anul acesta își propun mai mult decât în sezoanele precedente.

Alexandru Pelici a mai rezolvat o dorință pentru completarea lotului, un fundaș lateral care să poată juca pe ambele părți. Este vorba de Caius Lungu, timișorean de 30 de ani care a lucrat în trecut cu tehnicianul. Jucătorul a evoluat în ultimii ani în ligile inferioare din Italia, iar la începuturile sale ca senior a jucat la Fortuna Covaci, Voința Sibiu și Râmnicu Vâlcea. „Este un jucător polivalent, poate juca atât fundaș stânga, cât și fundaș dreapta”, spune Pelici despre Lungu.

Ripensia nu l-a păstrat pe Răzvan Rus, mijlocaș trecut pe la ACS Poli și Dumbrăvița. În schimb, sunt în teste alți tineri: mijlocașul defensiv ce poate juca și fundaș Mario Boldea, de 22 de ani, trecut pe la Performanța Ighiu și Cetate Deva, Nafi Iseini, mijlocaș de 19 ani format de ACS Poli, de care s-a despărțit în urma unui litigiu, precum și doi jucători de la generația de 2001 a Centrului Național de Pregătire de la Târgu Mureș, Dragoș Grigore și Alexandru Ban.

Săptămâna viitoare, Ripensia va juca două amicale cu Dudeștii Noi, unul miercuri după-amiază, celălalt, vineri dimineața. Ulterior, echipa va primi liber sfârșitul de săptămână.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.