Joma - JSport.roJSport.ro

Pentru Ripensia Timișoara turul se termină acasă, cu un meci cu Viitorul Pandurii, echipă ce joacă la Târgu Jiu, dar se antrenează la Oradea. Bănățenii nu au mai pierdut de la meciul cu Mioveni și doresc să se aleagă cu ceva și din partida din ultima rundă a turului.

Pentru acest meci este incert Adi Popa, iar Vlad Tudorache va lipsi sigur, cum de altfel o va face de la toate partidele rămase din 2019. ”Vom avea un meci greu. Sunt două echipe între care diferenţa e de doar un gol (n.r. – golaverajul din clasament). Vrem să continuăm parcursul bun pe care l-am avut ţinând cont că am avut şapte etape în care nu am pierdut în ultimele zece, doar o singură înfrângere, cu Mioveni. Sunt importante cele trei puncte puse în joc, sperăm din tot sufletul să le obţinem. Adversarul este o echipă imprevizibilă, cu fluctuaţii. Au câştigat cu Rapidul când nimeni nu se aştepta, au legat trei victorii, dar au legat şi trei înfrângeri. În ultimul meci au reuşit un egal, cu siguranţă vor dori o victorie sâmbătă”, a precizat secundul Iulian Munteanu.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Albert Voinea conduce în clasamentul golgheterilor din Liga 2. El și Ciprian Rus de la UTA au dat câte 11 goluri, iar atacantul Ripensiei speră să rămână în formă în continuare. ”Este o echipă destul de bună, cu jucători experimentaţi, dar şi tineri. Nu vreau să vorbesc foarte mult de echipa adversă, ci să mă concentrez pe ce am eu de făcut. Îmi doresc să continui pe parcursul bun. Mă bucur foarte mult că am reuşit să marchez goluri, dar cu atât mai mult cu cât mi-am ajutat echipa. Am o bucurie că am reuşit să revin şi voi fi şi mai atent la toate detaliile. Am reuşit să capăt experienţă şi maturitate. (n.r. – întrebat dacă vrea să fie golgheterul Ligii 2). Nu ştiu dacă acesta e principalul meu obiectiv. Însă ca atacant îţi propui să marchezi, pentru că golurile mele ajută echipa”, a precizat Voinea.

Meciul dintre Ripensia și Viitorul Pandurii începe sâmbătă la ora 11 pe Electrica și nu e televizat.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.