După jumătatea turului de campionat, s-a ajuns și la prima etapă intermediară din Liga a II-a, iar ASU Politehnica a plecat deja de luni spre Brăila, pentru ca duminică să dea piept cu Ripensia. Echipa va dormi o noapte la București, iar marți va continua drumul spre Brăila. 

Brăila rămâne singura echipă fără victorie și a intrat recent în insolvență, dar Cosmin Petruescu rămâne prudent. ”O partidă dificilă prin prisma distanței pe care o parcurge. Vom pleca cu două zile înainte. Brăila rămâne o echipă imprevizibilă din punct de vedere al rezultatelor. Au pierdut cu 4-0 cu Pandurii rămași în zece oameni, dar în schimb cu ei Chindia s-a impus greu, ca să nu mai vorbim de meciul de Cupa României împotriva celor de la Dinamo, în care au pierdut cu 3-1. Va trebui să găsim soluțiile necesare să obținem cele 3 puncte”, a declarat Petruescu.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Pentru acest meci revine Cristian Scutaru, care fusese suspendat. De asemenea, cel mai probabil, va juca și Ioan Mera. Brăila, preluată de Florentin Petre, are mulți jucători străini, iar Petruescu recunoaște că îi este mai greu să documenteze pentru analiza tactică un meci cu o astfel de echipă. ”Este o echipă imprevizibilă, la fel ca și Farul, pentru că au în lot foarte mulți jucători străini, de care e greu să aduni informații. Constanța ne-a surprins prin apariția lui Mbaka, apărut în premieră. Aveam alte așteptări pentru acea poziție. Să sperăm că cei de la Brăila să nu ne facă astfel de surprize”, a mai precizat tehnicianul alb-violeților.

Meciul de la Brăila începe miercuri la ora 15 și nu este televizat. Duminică, de la ora 18, ASU Politehnica e gazda la derby-ul cu Ripensia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.