Joma - JSport.roJSport.ro

Timișoara a fost primul orșa din țară în care FRF a deschis un centrul de pregătire pe modelul vechi al Luceafărului, după care a urmat un centru similar la Târgu Mureș și altele la care s-a renunțat la Deva și Buzău. Fotbaliștii veniți în Capitala Banatului vor termina însă junioratul în iunie 2019 și nimeni nu știe exact ce se va întâmpla după.

Centrul de la Timișoara a stârnit controverse după ce sezonul trecut, a fost înscrisă ca echipă în seria a IV-a a Ligiii a III-a, iar la final nu a mai contat în clasament. De la înființare, la Timișoara s-au construit două terenuri sintetice, unul în curtea LPS Banatul, iar altul la Baza Sportivă 2 a Politehnicii. Mulți juniori talentați au plecat de la CNPT în străinătate, iar alții au semnat recent cu cluburile timișorene de Liga a II-a: Ștefan Dobre și Darius Țiereanu cu Ripensia, iar Călin Jurj, cu ASU Politehnica. ”Centrul va continua până anul viitor, după care vom intra într-o perioadă de analiză, deoarce copii vor termina perioada. Cei mai mulți dintre ei au fost deja trasferați, au și plecat în afara țării. Alții au fost selecționați de cluburi de prima ligă. Dar cei care se află astăzi în centru vor termina programul de pregătire, fiindcă se termină cei patru ani”, spune Burleanu de Centrul de la Timișoara.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Dacă se va continua, e posibil să se coboare vârsta, deoarece cu generația actuală s-a început de la 15 ani. ”La început, acest proiect a fost privit cu foarte mare reticență. Noi l-am privit cu foarte mult optimism. În momentul de față facem o analiză în ceea ce privește oportunitatea: dacă este oportun să continuăm cu aceeași categoria de vârstă sau dacă nu cumva este oportun să coborâm vârsta. De ce? Pentru că am văzut că după primul sau al doilea an, foarte mulți jucători s-au transferat din acest centru. Deci el a fost folosit mai degrabă ca o bază de selecție. Noi ca federație ne-am dori totuși să avem capacitatea să-i ținem trei sau patru ani pe acești copii, să se formeze foarte bine și apoi să facă pasul spre alte cluburi”, a punctat președintele FRF.

Burleanu vede centrele ca un stimulent pentru promvoarea juniorilor, la fel ca regula U21. ”Un alt obiectiv pe care l-am avut în minte a fost să putem convinge cluburile de Liga I din România că merită să invești la nivel de copii. Noi când am pornit acest proiect, nu am avut capacitatea  de a lua cei mai talentați copii din România. Când am făcut acest lucru,am realizat un clasament al celor mai talentați copii. Cu siguranță copii de pe locurile 1, 2 sau chiar 3, erau deja în Liga I și nu aveau niciun motiv să facă pasul spre acest centru de pregătire, fie cel de la Timișoara, fie cel de la Târgu Mureș. Astfel încât atenția nostră s-a îndreptat spre alți jucători. Astăzi, toate cluburile ar trebui să înțeleagă că dacă investești și jucătorii vor crește într-un sistem centralizat de pregătire, jucători care erau pe poziția a patra sau a cincea, ajung să fie numărul unu”, a mai precizat oficialul.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.