Ripensia s-a impus destul de ușor cu Brăila, la scorul de 2-0, după două goluri marcate de Popovici. O victorie care îi duce pe elevii lui Pelici la 22 de puncte, dar din păcate, după ce un meci la care abia s-au strâns 50 de oameni pe un ”Dan Păltinișanu” înghețat.Timișorenii au dominat clar meciul, cu excepția unor 15 minute când adversarii au jucat bine.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Ripensia a început meciul hotărâtă, cu ocazii. Raul Avram a apărat bine la primul atac, cu dublă intervenție la Dumiter și Zaluschi. Roș-galbenii puteau deschide scorul în minutul 5, după un corner, când Străuț a șutat bine, dar Bădăuță s-a ”băgat” la fază și mingea s-a dus pe lângă poartă, spre supărarea colegilor. Brăila a avut o replică bună după ce putut profita de neglijența gazdelor de pe partea dinspre bănci. Mai întâi Hîmpea a scăpat periculos, dar a fost blocat pentru șut, iar apoi i-a centrat lui Le Metayer, care a tras puțin pe lângă poartă, de la 30 de metri.

După un corner, Lu a tras din câțiva metri, iar Dobre a respins, care a făcut față ulterior și la un șut al lui Coteț, iar Brăila a rămas fără gol marcat. Ripensia a deschis scorul în minutul 32. Anghelina a centrat de la 30 de metri, iar Popovici a marcat cu capul la colțul lung, de la 7 metri. Pe finalul reprizei, timișorenii au mai fost periculoși. Dumiter a scăpat spre poartă, dar a trimis pe lângă buturi, iar Popa a avut un șut moale, reținut de Avram. Gazdele au început bine și repriza a doua.

După un șut al lui Popovici, Bădăuță a ajuns cu mingea în careu, dar a pasat prea târziu spre Dumiter. Presiunea a dat roade în minutul 56, când Dumiter a scăpat singur și i-a lăsat lui Popovici, care a îndeplinit o singură formalitate pentru 2-0. Presiunea a continuat, doar că roș-galbenii au fost de câteva ori în ofisaid. Dumiter a mai prins două șuturi bune, dar portarul Avram a pus fie palmele, fie piciorul, cu intervenții bune. Spre finalul reprizei, atacantul ripensist a fost blocat de același portar la doua faze, iar Takenori a avut un șut în bară.

Ripensia Timișoara: Şt. Dobre – Ad. Popa, M. Toma, Hecsko, Străuţ, Burdeţ, Anghelina, Al. Popovici (min 75 Monea), Zaluschi (min 84 Kawagoe), Dumiter, Bădăuţă (min 65 Mansour)

Dacia Unirea: R. Avram – Coteţ, Pleşa, Moroianu, Manu – Vitan, Lu (min 75 Calu) – Le Metayer (min 65 Mihalcea), Van Den Driest, Hîmpea (min 84 Duțu) – Bebey

Alexandru Pelici a spus că elevii săi au ratat destul de mult și cu prea mare lejeritate. ”Este o victorie importantă pentru noi, împotriva unei alte contracandidate în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Sunt 3 puncte prețioase. Știam că ne așteaptă un meci greu, și datorită stării terenului, care la începutul jocului era înghețat. În prima fază era important să-ți menții echilibrul și după să joci fotbal. Cred că victoria nu poate fi pusă la îndoială, am avut ocazii mari, pe care le-am ratat cu ușurință. Cred că am ratat din toate pozițiile posibile. Îl felicit pe Popovici pentru cele două goluri și pe toată echipa pentru efortul depus. Aș vrea să-l felicit pe Anghelina pentru dăruire. E suspect de fractură de piramidă nazală, dar a jucat. Dedicăm victoria tuturor celor care sunt aici, pentru această familie a Ripensiei care începe să se formeze. Ne bucură că e al doilea joc în care nu primim gol”, a declarat antrenorul Ripensiei.

Florentin Petre a spus că se aștepta la un meci greu. ”Concluziile sunt destul de simple. Am întâlnit un adversar foarte bun, cu un antrenor cu rezultatul notabile pentru fotbalul românesc. Nu prea a avut noroc, a fost dat la o parte din anumite zone. Așa suntem noi cei mai liniștiți, mai încercați de soartă. A fost joc bun, știam că au jucători de calitate, cu experiență, care au jucat și în prima ligă. Eu am avut pe foaie 11 Under 21, între care doi ”bebeluși” de 15-16 ani. Deocamdată la Brăila, lucrurile sunt destul de neclare. Așteptăm să terminăm acest an așa cum putem și bineînțeles, dacă voi aveam și vom avea susținere de la autorități în iarnă să aducem zece fotbaliști, pentru că mulți jucători vor pleca. Sunt mulțumit ținând cont că am jucat trei meciuri în opt zile, și unii nu pot duce nici două, dar mai trei. Deplasarea a fost foarte lungă.  Felicit echipa adversă pentru calitate jocului și pentru rezultat. Sper să le meargă bine să facă un grup de fotbaliști, pentru că Timișoara are mare nevoie”, a precizat tehnicianul Brăilei.

Etapa viitoare Ripensia joacă sâmbătă de la 11 în Ciarda Roșie cu Luceafărul Oradea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.