Joma - JSport.roJSport.ro

Mai multe cluburi din România au trimis deja jucătorii în șomaj tehnic, în timp ce altele urmează să ia măsura. Tradus în limbaj financiar, jucătorii nu vor lua nici măcar echivalentul a 1000 de euro pe lună, deoarece sumele sunt plafonate. Cristian Bălgrădean, născut la Sânnicolau Mare, este unul dintre jucătorii foarte afectați de această situație, deoarece avea un salariu foarte bun la FCSB.

În această perioadă în care competițiile sportive sunt suspendate de starea de urgență, și cei de la cluburile sportive au posibilitatea să suspende contractele. Pe perioada cât contractele sunt suspendate, sportivii vor primi șomaj tehnic. Acesta este 75% din venit, dar nu mai mult decât 75% din salariu mediu brut la nivel național. În anul 2020, salariul mediu brut pe economie este de 5.429 de lei. Or, trei pătrimi din această sumă înseamnă 4.072 de lei. Acesta este plafonul maxim pe care îl poate primi un fotbalist. Sumele le plătesc angajatorii, care urmează apoi să le recupereze de la stat.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cazul concret al unui fotbalist din Timiș afectat este cel al portarului Cristian Bălgrădean. Gigi Becali a diminuat la jumătate contractele celor de la FCSB, dar pe patru jucători îi ”pedepsește” cu șomaj tehnic, deoarece nu ar fi acceptat diminuarea contracutală. Este vorba de Momcilovic, Adi Popa, Stan și Bălgrădean. ”Pufi” avea un salariu bun, 15.000 de euro la FCSB. Or, acum, portarul va lua sub 1000 de euro pe lună! Sânmicloșanul era oricum perceput de Becali ca trădător, deoarece a semnat un contract cu CFR Cluj, valabil din vară, fără să anunțe clubul bucureștean, unde e la final de contract.

Bălgrădean a împlinit recent 32 de ani. Născut la Sânnicolau Mare, a fost legitimat Atletico Arad, Minerul Lupeni, FC Brașov, Liberty Salonta, UTA Arad, Dinamo București, Unirea Urziceni, CSU Craiova, Concordia Chiajna, FCSB și, când se va relua următoarea ediție de campionat, CFR Cluj. Un aspect interesant este dacă și cât se vor prelungi contractele fotbaliștilor care expira la 30 iunie, în caz că Liga I se va relua cu ediția din acest an.

foto: youtube.com

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.