Joma - JSport.roJSport.ro
foto: Erik Geiger

Săptămâna aceasta, ASU Politehnica are un meci foarte greu în deplasare la Pitești, cu FC Argeș. Ambele echipe traversează perioade dificile, cu o victorie în 11 meciuri pentru timișoreni, dar și unultimatum de la conducere pentru Emil Săndoi la piteșteni.

E clar că la ambele cluburi există o stare de nemulțumire, iar Petruescu spune că starea de spirit e aceeași, deși el nu a fost amenințat cu demisia. ”Este o partidă interesantă prin prisma faptului că se întâlnesc două echipe diferite ca poziție în clasament, cu număr diferit de puncte, dar totuși asemănătoare în privința stării de spirit. Cu siguranță niciuna dintre echipe nu este mulțumită cu ce a realizat în ultimele două etape, cu toate că și noi și gazdele meritam mai multe puncte. Am văzut toate cele trei jocuri și pot spune că ne așteaptă o partidă dificilă, cu atât mai mult cu cât jucăm în deplasare. Pe terenul lor, Argeșul a făcut 29 de puncte, în afară de Chindia în ultimul minut, nimeni nu a câștigat la FC Argeș. Este o echipă extrem de bine organizată, cu o mare forță ofensivă. Dar cu toate acestea, noi suntem încrezători și optimiști”, a precizat antrenorul.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

ASU nu poate conta pe suspendații Ursu și Mera, dar nici pe accidentații Schieb și Munteanu. Cosmin Petruescu nu a comentat prea multe întrebat despre faptul că Argeșul ar putea fi o echipă și mai dificilă dat fiind ultimatumul pentru Săndoi. ”Din punctul meu de vedere, Emil Săndoi este un antrenor cu o bogată experiență și un fost mare fotbalist. A avut multe rezultate pozitive. Sigur, Argeșul și Mioveni, dar și UTA, sunt lipsite de griji la retrogradare, dar nici la promovare nu mai au șanse. Dar la nivelul investițiilor făcute, cu siguranță pregătesc campionatul următor. Presiune este însă la orice echipă”, a mai precizat tehnicianul.

Echipa stă prost în clasament, unde a căzut pe locul 15. ”E un meci foarte greu. FC Argeș e o echipă foarte bună pe teren propriu. Pentru noi, orice meci este ca o finală. Trebuie să aducem puncte, pentru a avea liniște la echipă, orice meci este important pentru noi. Noi sperăm să adunăm cât mai multe puncte în clasament, orice meci este ca o finală pentru noi. Nu mai avem voie să facem pași greșiți, trebuie să fim mai responsabili din toate punctele de vedere”, crede Alin Ignea.

Jucătorii spun totuși că au încredere în ei. ”Îi cunoaștem foarte bine. Este o echipă foarte bună acasă, au pierdut puține puncte. Dar mergem încrezători, sperăm să ne întoarcem cu toate punctele”, a precizat Raul Vidrăsan.

Meciul de al Pitești începe sâmbătă la ora 11 și nu este televizat.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.