
Nuova Mama Mia Becicherecul Mic trece prin cea mai grea perioadă luna aceasta, iar viitorul echipei „pizzerilor” devine unul incert. Deocamdată, cei din club nu au inițializat demersurile pentru organizarea meciului de vineri cu CSM Școlar Reșița, deoarece tensiunile dintre antrenorul Stan și club cresc pe zi ce trece.
După greva de sâmbătă de la meciul cu Ripensia, Cosmin Stan a programat primul antrenament al echipei marți, la ora 16, la Stadionul CFR. Echipa nu a putut însă să facă antrenament, deoarece cei de la clubul CFR nu le-au permis accesul, în baza actului adițional de la contractul de comodat, prin care programul ”pizzerilor” a fost redus pentru noiembrie la orele dimineții (8-12).
Starea de tensiune dintre antrenor și club continuă, deși jucătorii sunt de partea antrenorului. Din acest motiv, cei de la club nu au început încă demersurile pentru organizarea jocului de vineri, invocând că așteaptă să li se comunice de către Cosmin Stan dacă să pregătească meciul sau nu. Am încercat din nou să vorbim cu tehnicianul, dar nu ne-a răspuns la telefon. O a doua neprezentare a echipei ar duce la excluderea Mamei Mia din Liga a III-a.