Joma - JSport.roJSport.ro

Sondajul făcut de Liga Profesionistă de Fotbal pentru a stabili echipa deceniului din Liga 1 continuă. Primii cinci jucători au fost desemnați, iar după Romario Benzar, în primul ”11” a ajuns și Iasmin Latolevici, jucător crescut în curtea fostei Poli Timișoara.

Născut la Moldova Noua, Iasmin Latovlevici a crescut la Poli Timișoara, club care l-a împrumutat, după terminarea junioratului, la CFR Timișoara și Gloria Bistrița, până l-a vândut la FCSB. De la clubul bucureștean, fundașul stânga care are zece selecții la echipa națională a ajuns în Turcia, unde a jucat la echipe precum Genclerbirligi, Karabukspor, Galatasaray și Bursaspor. În iarnă a semnat cu ungurii de la Kisvarda, care l-au dat afară în martie, alături de Gicu Grozav, pentru că a părăsit țara fără acordul clubului, din cauza pandemiei.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

La 33 de ani, Latovlevici nu traversează, clar, cel mai bun moment al carierei. Chiar și așa, rămâne unul dintre cei mai galonați fundași stânga din primul campionat românesc, dacă ne raportăm la ultimii zece ani. ”Lato” are trei titluri cu FCSB și 110 meciuri. I-a luat față în sondaj lui Mario Camora, simbolul lui CFR Cluj, care are trei titluri și 261 de partide în ultimii zece ani. Fani au votat însă 74% pentru Latovlevici.

Din echipa ideală, până acum, fac parte Ciprian Tătărușanu, Romario Benzar, Lukasz Szukala, Paulo Vinicius și Iasmin Latovlevici.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.