Miercuri a fost o zi bună ăentru meciurile amicale jucate de cele trei echipe timișorene de fotbal. ACS Poli și Ripensia s-au impus la limită, cu Millenium Giarmata și Daejeon Citizen, iar ASU Poli a câștigat cu trei goluri avans cu Fortuna Becicherecu Mic.
Dimineața, ACS Poli a dat piept cu Millenium Giarmata. A fost o victorie cu 1-0, după un penalti ratat de Rogoveanu și un gol marcat în minutul 85 de Dorin Codrea. După meci, Valeriu Răchită a decis să nu îl aconteze pe Alexandru Roșca, jucător ce dădea probe. De asemenea, Victor Stîna, anunțat luni, ca și transferat, a plecat de la echipă, nemulțumit de condițiile de antrenament, în special containerele metalice unde se schimbă echipa. Vineri, echipa va pleca în cantonament în Antalya.
La prânz, dar în însorita stațiune Lara din Antalya, Ripensia a câștigat cu 1-0 cu echipa de liga secundă din Coreea de Sud, Daejeon Citizen. Adrian Zaluschi a marcat golul victoriei în minutul 18, după un contraatac. Alexandru Pelici a folosit două formule diferite de echipă în cele două reprize. Vineri, Ripensia va juca cu Celik Zenica, echipa de prima ligă bosniacă.
La prânz, la Baza 2, ASU Poli a câștigat cu Fortuna Becicherecu Mic. La pauză a fost 2-1, după ce pentru alb-violeți au marcat Mihai Ene din penalti și Vidrăsan, iar pentru Fortuna, Zurbagiu. În repriza a doua, au mai înscris Velici și Cristian Ene, pentru scorul final de 4-1. Sâmbătă, echipa suporterilor joacă cu Millenium Giarmata.