Informatica Timișoara a câștigat ân sfârit trofeul de campioană, în al treilea an de existență, după succesul cu 5-2 obținut cu United Galați. Alb-violeții câștigaseră și jocurile de la Dunăre, primul cu 1-0, iar al doilea cu 6-4 după lovituri de departajare. Cu acest rezultat, în al treilea an de existență, bănățeni au bifat sezonul perfect, cu Supercupa, Cupa României și titlul, după ce sezonul trecut au mai luat o cupă.

Cu un meci de totul sau nimic pentru United, care își juca ultima șansă, s-a jucat deschis din prima repriză. În minutul 8, Rakic a dat primul gol, iar diferența a mărit-o Felipe, peste patru minute. Totuși, United a redus din diferența prin Varela, când mai erau patru minute de jucat din prima repriză,dar înainte de pauză, Lupu a marcat cu poarta goală, pentru 3-1 la jumătatea meciului.

Oferte echipament JomaOferte Joma

În a doua repriză, gălățenii au jucat ceva mai bine și a înscris repede prin Cireș, după care au încercat de mai multe ori să atace poarta gazdelor, dar fie nu au avut țintă bună, fie Iancu a salvat situația. Și Wellington a arătat o formă demnă de o finală, cu o dublă intervenție în fața lui Savio și Felipe. Cu portarul scos, United risca la 3-2, dar până la urmă Rakic a fost cel care a marcat, iar în ultimul minut, Deco a marcat golul de 5-2 de la 10 metri.

Robert Lupu a spus că unitatea grupului a adus titlul în Banat. ”Mă bucur că după munca pe care am depus-o în trei ani am reușit să luăm toate trofeele. Nu ne-am propus anul acesta, dar am avut un grup senzațional, niște băieți cum nu am avut în 15 ani de zile. Meritam să câștigăm acest trofeu. Nu mă așteptam să câștigăm în trei meciuri, Galațiul ne-a pus probleme anul trecut. Într-adevăr, anul acesta noi am avut o formă mult mai bună și jucători un pic mai mulți, dar nu mă așteptam. Chiar dacă am jucat bine acolo a fost destul de dificil și e bine pentru noi că s-a terminat așa. Eu cred că acolo, când am jucat la 3-3 și am avut lovituri de la 6 metri ne-am creat un avantaj  mare. Am fost egali în patru la patru, iar dacă nu scoteau portarul, diferența ar fi fost mult mai mare. Sunt foarte fericit că am reușit să câștig acest trofeu. Informatica a reușit să ai trei trofee în trei ani. Nici bine nu ne-am pus pe picioare că am luat toate trofeele”, a declarat antrenorul Timișoarei.

Savio Valadares are oferte din țări precum Spania sau Liban și nu știe dacă va mai continua la Timișoara. ”A fost foarte bine pentru noi, pregătim de peste două sezoane aceste trofee. E foarte bine pentru Timișoara, pentru oraș. Mă caută impresarii, dar nu știu ce voi face. Depinde de ce va fi la club”, a punctat Savio.

Gabriel Lungu a spus că titlul e și o demonstrație despre calitățile de antrenor ale lui Lupu. ”A fost și noroc, dar și munca băieților, de un an de zile. Îi felicit, îl felicit pe Robert, care a reușit să închidă și gura multora. Cine îl mai contestă nu are nimic în creier. Cred că autoritățile își vor schimba atitudinea, am primit ceva de la autorități. Dar eu sunt convins că este o mică parte. Eu mă felicit că am reușit să adun cu Robi băieții, să fie ca o familie. În seara aceasta cinci oameni și cu Vlad Iancu au reușit să țină piept celor zece de pe Dunăre”, a precizat Lungu.

Antrenorul Galațiului, Victor Hugo Costa,  a spus că nu a fost așa ușor pentru Timișoara precum o arată scorul. ”Vreau să felicit echipa din Timișoara. Ne-au bătut cu 3-0. Pare o victorie ușoară, dar acolo au marcat în ultimul minut, apoi s-au impus la penalti-uri. Aici noi la 2-0, când nu mai aveam nimic de pierdut, am scos portarul. Am sperat, e al doilea an în care Galațiul pierde o finală. Felicit echipa Timișoarei, finala a reunit cele mai bune echipe. Am primit ușor cartonașe, tot sezonul”, a punctat antrenorul moldovenilor.

În octombrie, Timișoara va juca în UEFA Futsal Cup.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.