Joma - JSport.roJSport.ro

Echipa de futsal a celor de la Informatica Timișoara a simțit din nou gustul victoriei, după un 6-3 acasă cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. După despărțirea de antrenorul Victor Hugo Costa, de la alb-violeți a plecat, cel puțin temporar și Juan Moreno, din motive familiale și de sănătate, dar cei de la club speră să se întoarcă. În schimb, au fost aduși jucători de la minifotbal, între care și Ionuț Nemițanu. 

Meciul nu a fost la îndemâna gazdelor încă din debut. Din minutul 7, Barna Szecsi a marcat cu un șut bine plasat, la vinclu. Egalarea a venit în patru minute, după ce Montero a împins în poartă un șut al lui Milovac de la semi-distanță. Din minutul 14, Ristic i-a adus pe bănățeni în avantaj cu 2-1, scor cu care s-a intrat și la pauză. La puțin timp după reluarea jocului, Montero a mărit diferența la 3-1, și timișorenii au mai marcat două goluri când oaspeții jucau cu portar-înaintaș, prin Milovac și Nastai. Montero a marcat ultimul gol al gazdelor, după care oaspeții au mai reușit să înscrie de două ori, prin Kedei Barna și Norbert Balasz.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Vali Ilaș a rămas antrenor-interimar momentan și spune că el speră ca Juan Moreno să revină la echipă. ”Nu a fost chiar atât de ușor, pentru că ei au deschis scorul. Ne-au surprins pe ceea ce am vorbit înainte de meci că trebuie să fim atenți. Important e că ne-am revenit după aceea și chiar am făcut un joc foarte bun defensiv, ceea ce ne-a interesat de la început, pentru că veneam după trei înfrângeri usturătoare. Nu acesta este fața noastră. Mă bucur că am câștigat la primul meci ca antrenor, sper să o ținem tot așa. Până în pauza de iarnă voi rămâne. Eu nu-mi doresc să fiu antrenor, îmi doresc mai mult să joc. Sunt accidentat de o lună de zile, nu pot să ajut băieții din teren. Sper ca la meciul de la Deva să intru și eu și să facem o figură frumoasă. Cu o victorie acolo ne apropiem cu pași repezi de play-off. Îmi doresc din tot sufletul să intru, de o lună am fost accidentat. Juan Moreno are o situație incertă. E în Spania, are niște probleme familiale. Eu îmi doresc să fie la meciul cu Deva, dacă va juca el, avem o șansă mare, pentru că știm ce poate. Sper să rezolve conducerea problemele pe care le are, să-l aducă înapoi”, a precizat Ilaș.

Informatica va juca următorul meci marți, 26 noiembrie, pe terenul lui Autobergamo Deva. În 19 noiembrie, Comisia de Recurs se va pronunța dacă dă înapoi sau nu cele 2 puncte de penalizare luate Informaticii în urma litigiului cu Mimi Stoica.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.