Joma - JSport.roJSport.ro

informaticaAlb-violeții de la Informatica Timișoara au consemnat trei despărțiri față de echipa care a cucerit sezonul trecut titlul de vicecampioană. Dintre străini, a plecat internaționalul bosniac Slaven Novoselac, pe lângă românii Vlad Iancu, portar plecat la Autobergamo Deva, și Gabi Dobre, devenit antrenor la CSMS Iași.

Informatica a reluat pregătirile de la sfârșitul săptămânii trecute. Deoarece Sala ”Constantin Jude” era ocupată, alb-violeții au mers să se antreneze la sala din Giroc. Luna aceasta, echipa va pleca la un cantonament în Serbia, unde nu va juca meciuri amicale, însă timișorenii au în plan un turneu acasă, cu City’US Târgu-Mureș, Ekonomac Kragujevac și Gyori ETO. ”Chiar dacă nu vom disputa niciun meci de verificare, nu ne facem probleme. Avem în plan un turneu, acasă, la Timişoara, la care vrem să invităm campioana României, City’US Târgu Mureş, şi două echipe din străinătate. Una ar putea fi Economac, echipa campioană a Serbiei, alta ar putea fi Gyor, din Ungaria. Nu e nimic bătut în cuie”, a declarat antrenorul-jucător Robert Lupu pentru site-ul FRF.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Deocamdată, timișorenii au făcut două transferuri, sârbii Slobodan Rajcevic și Milos Simic, ambii internaționali. Informatica Timișoara își propune trei trofee. ”Proiectul numit Informatica Timişoara continuă. Anul acesta, sunt convins, e şi mai bun. Obiectivele Informaticii? Campionatul, Cupa şi Supercupa! Avem un lot foarte bun, chiar mai bun decât cel din sezonul trecut. Avem timp pentru omogenizare, aşa că sunt foarte optimist”, a mai spus Lupu pentru aceeași sursă.

Conducerea a precizat că vara aceasta vor fi aduși străini consacrați, dar și jucători români, și că nu doresc să facă mai mult de patru transferuri.

foto: facebook.com/csinformaticatimisoara

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.