Joma - JSport.roJSport.ro

SCM Poli Timișoara și-a oprit activitatea, la fel ca tot handbalul românesc, de dinaintea declanșării stării de urgență. Dacă echipa de baschet a dat de miercuri drumul jucătorilor, cei de la handbal au rămas, cu mici excepții, în Timișoara. Doar Marjanovic se află în Serbia, fără să fie plasat în carantină. Clubul comunică cu toată echipa cu aplicația WhatsApp.

Deocamdată, handbaliștii nu au probleme cu locuința sau hrana zilnică. ”Toți sunt aici, în afara de Marjanovic. Babasafari (n.r. originar din Iran, țară cu peste 21.000 de cazuri) a fost plecat la București, a mers la un prieten de-al lui de la Dinamo, dar i-am zis să se întoarcă. Pentru el este mai greu, că e aici fără familie. Jucătorii sunt în regulă, nu au probleme, comunicăm zilnic. Când apare vreun document, cum e decretul de ieri, le trimit pe grupul nostru de WhatsApp. Nu s-a plâns nimeni că nu au de unde să mănânce, toți sunt în regulă”, ne-a declarat managerul secției de handbal, Dan Dumitru.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Singurul jucător care a plecat din România este Filip Marjanovic. Extrema stângă a plecat imediat după ce s-a oprit competiția, în orașul natal, la Sabac. Sârbii, care azi au 188 de cazuri, au reguli dure cu carantina și autoizolare, care la ei durează 28 de zile. Pentru că s-a întors înainte ca numărul infecțiilor să ia amploare, Marjanovic a scăpat de carantină. ”Filip mi-a cerut voie să plece la Sabac, are familia, soția acolo. A plecat înainte să fie stare de urgență, imediat după ce s-a oprit campionatul. Atunci era granița deschisă, nu a fost nevoie să intre nici în autoizolare. Am vorbit cu el, este ok”, a explicat Dan Dumitru.

FRH a oprit competițiile din 13 martie. În 19 martie, a venit alt anunț, cum că competiția rămâne suspendată, așadar, momentan nu este anulată, precum cele de volei. Dan Dumitru e pesimist în ceea ce privește reluarea sezonului. ”Actualul sezon este oricum compromis din punctul meu de vedere. E greu, pentru că unii sportivi au plecat. Trebuie să avem grijă să nu fie compromis și sezonul viitor”, a mai spus managerul secției de handbal. SCM Poli nu a jucat nici în etapa 23, când adversarii de la Buzău au cerut amânarea meciului, din cauza coronavirusului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.