SCM Poli a cedat cu 24-23 la debutul în Liga Zimbrilor, după o revenire incredibilă a gazdelor, cu un George Șelaru în zi mare, cu aproape 20 de intervenții. Timișorenii au început fabulos și au preluat conducerea cu 8 goluri, însă Dunărea a avut o revenire senzațională, iar Irakli Chikovani a reușit trei goluri consecutive de egalarea contra fostei sale echipe. Finalul a fost unul de infarct, adjudecat la golul lui Nosrati. 

Oferte echipament JomaOferte Joma

SCM Poli a abordat meciul în formula cu Savic în poartă, Marjanovic, Krsto Milosevic (schimbat cu Vuk Milosevic pe apărare), Fenici, Ștefan (înlocuit pe apărare cu Șania), Orbovic și Cîmpan. Bănățenii au jucat foarte bine în prima parte a reprizei, când au început să se desprindă repede. Aproape orice aruncare a alb-violeților era gol și deși Adi Petrea a cerut time-out la la 2-5, timișorenii s-au dus la 8 goluri, la scorul de 15-13 după 20 de minute.

După șapte minute fără gol la gazde a urmat o perioadă similară de secetă ofensivă absolută pentru Poli, iar cu golurile lui Tărâță și Peric, plus intervențiile lui Șelaru, inclusiv la aruncările de la 7 metri ale lui Marjanovic și Cîmpan, diferența s-a redus la patru goluri. În aceste condiții, la pauză s-a intrat cu 11-15 pentru elevii lui Pero Milosevic, după ce bănățenii au mai dat două goluri.

La reluarea meciului, timișorenii și-au mărit diferența la șase goluri, însă Dunărea a avut momente foarte bune de joc în jurul minutului 40. Portarul George Șelaru a scos mingi importante, și cu poarta ”betonată”, jucătorii de câmp au putut marca până la 17-18 la reușita lui Gurkovsky, din minutul 45, după minute în care timișorenilor nu le-a mai ieșit jocul. Pero Milosevic a cerut time-out, dar Șelaru a respins iar un atac, și Chikovani, fostul polist, a egalat la 18-18.

După cele 12 minute fără gol, Krsto Milosevic a înscris pentru 18-19, dar tot Chikovani a egalat, de data ceasta, la 7 metri, iar apoi din acțiune la 20-20. Dospinescu l-a avut de două ori în față pe Savic la șansa ca gazdele să preia conducerea, dar a reușit Gurkovsky în minutul 58, la 22-21, după o minge pierdută de oaspeți. În ultimul minut, după time-out-ul timișorenilor, Poli a egalat la 23 prin Krsto Milosevic. Cu time-out, gazdele au marcat în ultimele secunde prin Nosrati și Poli nu a scăpat de ce s-a tot plâns.

Milos Orbovic a fost cel mai bun marcator al bănățenilor, cu 8 goluri, urmat de Krsto Milosevic, cu 5 reușite. Au mai înscris: Fenici, 3 goluri, Cîmpan, 2 goluri, Marjanovic, 2 goluri, Șania, Ștefan și Lasica, fiecare  1 gol. Savic a parat 10 mingi, dar nu s-a comparat cu Șelaru, care a scos 19 mingi pentru gazde. Peric și Chikovani au marcat 5, respectiv 4 goluri pentru bănățeni.

Etapa viitoare, SCM Poli va juca acasă cu HC Vaslui.

foto: Constantin Duma, Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here