Alb-violeții de la SCM Poli Timișoara se deplasează în etapa a IX-a pe terenul celor de la CSM Făgăraș, un meci mai accesibil din Liga Zimbrilor. Timișorenii au însă mulți accidentați, iar Pero Milosevic se gândește deja să mai transfere un pivot.

Au probleme medicale Kocic, Dragas, Pribanic, Sadoveac, dar și Fenici. Pero Milosevic crede însă în victorie. ”Cred că am făcut treaba bună în perioada aceasta. Știm că nu e ușor să joci în sala din Făgăraș, au o echipă foarte bună, chiar dacă nu au adunat multe puncte. Au jucat bine însă recent cu Baia Mare. Au interi buni, care trag de la distanță la poartă, au doi pivoți buni, extreme, îl au în poartă pe Vîlceanu (n.r. împrumutat de la Timișoara). Cred că suntem un grup bun și vom câștiga acest meci, dar va trebui să luptăm din greu. Noroc că avem un program mai ușor, acum cu accidentările”, a precizat antrenorul.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

În iarna aceasta, Milosevic mai vrea să transfer un pivot cu talie. „Irimescu și-a dat drumul acum, a vut o perioadă mai greu de trei-patru luni. Acum suntme cu el și cu Raul Bote, care are doar 17 ani. Ne lipsește însă un pivot de talie pentru când absentează Pribanic. Cred că vom mai căuta un pivot cu talie, pentru faza de apărare și atunci vom sta și mai bine. Acum mă gândesc însă doar la următorul meci, pentru că suntem într-o situație în care fiecare punct e important”, a adăugat tehncianul.

Meciul de la Făgăraș se joacă sâmbătă de la ora 18.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.