Handbaliștii de la SCM Poli au pierdut la scorul de 25-22 în jocul din prima rundă a returului. Alb-violeții au jucat din nou fără Kocic, cu probleme cu viza, Dragas și Pribanic, accidentați, și au fost dominați mare parte din meci.
Turda s-a instalat prima la conducere, dar Poli a egalat la 5-5 în minutul 13, după un gol marcat de la 7 metri de Sadoveac și șase minute cu un singur gol marcat de gazde. Jocul a continuat destul de echilibrat, dar cu momente în care Pero Milosevic a protestat vehement la adresa brigăzii de arbitrii, cum a fost la momentul eliminării temporare a lui Cristi Fenici. Turdenii s-au mai distanța pe finalul reprizei, când au intrat cu 14-11 la vestiare.
În a doua repriză, Poli a rămas din minutul 33, la scorul de 15-12, fără Andrei Păiuș, care a primit a descalificarea după a treia eliminare temporară. Potaissa Turda și-a mărit avansul, iar bănățenii nu au mai putut să revină în joc. Pero Milosevic a introdus și tinerii, iar Poli va petrece pauza de iarnă din Liga Zimbrilor cu 25 de puncte acumulate în 14 etape, turul plus prima rundă a returului.
Pentru Poli au marcat: Sadoveac 6, Fenici 3, Marjanovic 3, Milosevic 2, Șania 2, Irimescu 1, Cîmpan 1, Orbovic 1, Trif 1, Neamțu 1, Furak 1. Pentru oaspeți, principalii marcatori au fost Ghiță cu 6 goluri, Rotaru cu 5 și Szoke cu 5.
Sâmbătă, SCM Poli joacă ultimul meci, la Minaur Baia Mare, partidă eliminatorie din sferturile Cupei României.