Joma - JSport.roJSport.ro

Anul 2019 a fost destul de sărac raportat la pretențiile Timișoarei în sportul de echipă. Handbaliștii de la SCM Poli au câștigat însă Cupa României, în luna martie. Avea să fie singurul trofeu din sporturile de echipă la nivel de seniori și cea mai strălucitoare performanță din anul care stă să se încheie.

Despre cei de la SCM Poli putem spune că au fost îngeri în Cupa României și demoni în campionat. Nu neapărat cea mai constantă echipă în evoluții, și asta pe parcursul întregului an 2019, nu doar dacă ne raportăm la sezonul încheiat. Turneul Final Four al Cupei a avut loc la Focșani, iar Poli a trecut în semifinală de gazde. Apoi, în meciul pentru trofeu, alb-violeții au învins Steaua. Un trofeu important, care a creat o mică emulație, nu neapărat o efervescență!, în Timișoara. Sezonul însă s-a terminat deloc grozav în campionat. Timișoara a terminat pe locul 7 în Liga Zimbrilor, departe de medalii.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Cupa a însemnat însă bilete pentru Europa. Poli a intrat în Cupa EHF din turul II. După o vară în care s-au făcut ceva transferuri, toamna nu a fost deloc roz la Poli. Sezonul a început problematic, cu accidentări, iar asta s-a resimțit și în evoluțiile echipei. Să nu uităm că toată vara, la Sala ”Constantin Jude” s-a lălăit lamentabil cu lucrările de recondiționare a parchetului, iar echipa a fost nevoită să se antreneze pe unde a apucat. Chiar și Cupa Poli s-a jucat la Sala UVT, contrar tradiției. Până la urmă, startul slab de campionat s-a resimțit și în eliminarea din Cupa EHF, în fața grecilor de la Olympiacos Pireu, o echipă dintr-un campionat net inferior celui românesc.

Până la urmă, în a doua jumătate a toamnei, SCM Poli și-a găsit cadența. În campionat, după tur și prima etapă din retur, echipa este pe locul 7. Elevii lui Pero Milosevic au prins din nou calificarea în Final Four-ul Cupei României. Acolo au mai ajuns Dinamo, Bacăul și Constanța. Locația va fi stabilită în februarie, când se reia și sezonul oficial. Dacă actuala situație financiară va persista, cel mai probabil, evenimentul nu se va organiza la Timișoara. Pentru că anul 2020 se anunță unul cu nori negri în plan financiar. Echipa are întârzieri salariale de trei luni, iar jucători precum Dragas sau Pribanic doresc să plece.

Se va mai putea câștiga ceva în acest context?

foto: facebook.com/scmpolitehnica

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.