Joma - JSport.roJSport.ro

SCM Poli Timișoara s-a impus cu 41-28 în partida jucată acasă cu Universitatea Cluj, meci dominat cap-coadă de alb-violeți.  A fost o bună ocazie pentru Pero Milosevic să le dea minute și tinerilor Raul Bote și Răzvan Trif, care au fost aplaudați de spectatorii veniți la meci. 

Nu au jucat Dragas și Pribanic, accidentați, și nici Kocic, care trebuie să își rezolve problemele cu viza de ședere. În poartă a fost tot meciul Cristian Tcaciuc, iar în prima repriză, Milosevic i-a odihnit pe titularii obișnuiți Cîmpan și Marjanovic, și a jucat cu extremele Cătălin Furak și Denis Neamțu. La pauză,Timișoara a condus cu 21-16, iar ulterior, diferența a crescut și mai mult în repriza a doua, mai ales că au intrat extremele din echipa de bază.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Vuk Milosevic și Milos Orbovic au fost cei mai buni marcatori ai Politehnicii, cu câte 6 goluri fiecare, urmați de Păiuș, cu 4 goluri,  Sadoveac, Marjanovic, Irimescu și Furak, fiecare cu 3 goluri, Trif, Neamțu și Fenici,fiecare cu 2 goluri, și Bote, cu 1 gol. Kotai și Fodorean au fost cei mai buni marcatori ai Clujului, cu 5 reușite fiecare.

Pero Milosevic a lăudat tineri, dar a și făcut aluzie la restanțele financiare de la club, o situație nerezolvată de peste un an de zile. ”E bine că au jucat toți jucătorii și au marcat toți. E importantă victoria, dar și faptul că e la o diferență mare de goluri. Am început bine repriza secundă, cum am dorit. Nu sunt multe de zis despre acest meci, sunt mulțumit de victorie. A fost o oportunitate ca toți să joace. Doar Varo nu a intrat deoarece resimte dureri. De asemenea, e aproape recuperat Sadoveac. În atac și apărare am încercat mai multe sisteme de joc. Se întâmplă la asemena meciuri să te mai relaxezi și să ratezi, dar e în regulă. Bote și Trif sunt jucători de viitor, dacă acest oraș și acest club au un viitor. Eu sper că da”, a precizat antrenorul alb-violeților.

Poli va juca din nou miercurea viitoare de la ora 19 pe terenul Științei Bacău.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.