Joma - JSport.roJSport.ro

SCM Poli Timișoara a transferat șase jucători vara aceasta, pentru a ataca sezonul intern și Cupa EHF. Nou-veniții au majoritatea multă experiență la echipa tari și au spus că sunt încântați că au venit în România.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Pe extremă stângă, a venit să suplinească plecarea lui Mihai Timofte Filip Marjanovic, de la Voojvodina. ”Am o părere bună despre club și tot ceea ce înseamnă Timișoara. Oamenii din club și jucătorii sunt foarte prietenoși, prima mea impresie e foarte bună. Sunt foarte fericit că sunt aici și că am semnat un contract cu Timișoara. Am venit la propunerea lui Pero Milosevic. Știu că e un antrenor foarte bun, face treabă bună și cred că voi juca bine în echipa sa”, a declarat jucătorul din naționala sârbă.

De la CSM București, Poli l-a adus pe interul dreapta Marko Simovic, care a spus că a dorit să rămână să joace în țara noastră. ”Sunt foarte fericit că sunt aici. Știu că Poli a avut o echipă bună și anul trecut. Au avut câteva probleme, dar acum totul e în lăsat în urmă. Pero m-a sunat, mi-a vorbit despre aspirațiile clubului. Ambițiile noastre au fost la același nivel. Joc în România de doi ani. Cunosc campionatul, jucătorii. Mi-am dorit să rămân aici, îmi plac oamenii din România, sunt prietenoși, amabili. De asemenea, aici sunt mulți jucători din zona Balcanilor cu care am mai jucat. Am mai jucat cu Filip. Vom da totul și sper să obținem un rezultat bun. Nu vreau să promit locul întâi sau doi, dar vom încerca să fim surpriza acestui an”, a declarat Simovic, jucător de naționala Muntenegrului.

Din altă națională, cea a Macedoniei, vine interul stânga Filip Lazarov, care a spus că a primit recomandări optime de la Zlatko Dascaloski. ”Am fost ofertat de Pero Milosevic și Poli. Nu am stat mult pe gânduri. Am vorbit cu Zlatko, colegul meu de la echipa națională. Mi-a spus multe lucruri bune. De asemenea, mai cunoșteam și alți foști jucători. Am acceptat oferta imediat, sper și sunt convins că vom avea un sezon bun. Am jucat cu Vardar în Liga Campionilor cinci sezoane, dar în ultimul nu am jucat foarte mult. De aceea, am dorit o schimbare. Voi juca cu naționala Macedoniei la Mondialul din Franța, de aceea vreau să joc mult, ca să ating vârful de formă”, a precizat macedoneanul.

Noul portar Adam Savic a punctat că în România, handbalul i se pare de un nivel mai bun ca în Spania. ”Mă bucur mult că am venit aici. Pero Milosevic m-a sunat. Ceea ce am găsit aici mi se pare de un nivel mai profesionist decât cel din Spania. De aceea sunt foarte bucuros. Eu și colegul meu Zlatko vom face treabă bună anul acesta. Cred că putea încerca să câștigăm titlul, pentru că avem o echipă foarte bună”, a spus portarul născut în Bosnia.

Vuk Milosevic, fiul antrenorului Pero Milosevic, a fost adus tot pentru linia de 9 metri. ”Mă bucur mult că am ajuns aici. Știam toate rezultatele Timișoarei deoarece tatăl meu a antrenat aici. Îi cunosc pe aproape toți jucătorii Timișoarei, cu mulți am mai și jucat. Românii care au rămas sunt jucători foarte buni. Pot să spun că Liga Națională din România e tot mai bună an de an, și, cu excepția Barcelonei, campionatul românesc e la același nivel cu cel spaniol. E mereu greu să lucrezi ca tată și fiu. Am mai colaborat acum zece ani în Spania. Pe de o parte e mai ușor, pe de altă parte mai greu. Dar cu Fenici celălalt centru, cred că mă voi adapta bine și vom face treabă bună”, a declarat Milosevic jr.

De asemenea, clubul l-a adus pe tânărul Alexandru Gurănescu, în vârstă de 19 ani, care a început handbalul în Franța. Fost jucător și de rugby, Gurănescu a jucat sezonul trecut în liga a doua, la CNOT Brașov. ”A fost o surpriză. Sunt mulțumit și încântat că au avut încredere în mine. Antrenamentele sunt mai grele, mai intense, dar încerc să mă obișnuiesc. E visul meu să joc în cupele europene. De abia aștept”, a declarat Gurănescu.

 

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.