Joma - JSport.roJSport.ro

Așa cum era de așteptat, Timișoara Saracens s-a ales din nou cu meci pierdut la ”masa verde” și o amendă substanțială după ce nu a putut asigura condiții de desfășurare pentru jocul cu Northampton Saints din Cupa Challenge. Din nou, la fel ca în ianuarie 2017, comisia care a judecat situația a dovedit că tratează lucrurile ca în lumea civilizată, nu cu jumătățile de măsură tipice din sportul românesc.

Cazul a fost judecat de o comisie independentă de EPCR, formată din Lorne Crerar, din Scoţia, Philippe Cavalieros din Franţa şi Val Toma, din România. Nici clubul, nici EPCR nu pot face apel. ”Comisia a decis că Timişoara Saracens nu a luat toate măsurile potrivite ca să preăgtească şi să protejeze suprafaţa de joc la Stadionul Dan Păltinişanu şi că clubul nu a respectat regulile turneului pentru ediţia din 2018-2019. Comisia a stabilit că pregătirile celor de la Timişoara Saracens au fost deficitare deoarece nu au acoperit terenul, nu au pus în funcţiune sistemul de încălzire al gazonului şi nu a găsit un stadion alternativ”, se arată pe site-ul EPCR.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Din sentință reiese că și dacă nu puteau pregăti stadionul, clubul putea avea un stadion alternativ, așa cum se întâmplă în Anglia sau Franța. De altfel, suporterii „sfinților” au povestit că a mai nins și la ei, dar când nu s-a putut curăța terenul, s-a jucat pe stadioane alternative. Englezii de la Northampton au câștigat meciul cu 28-0 și punctul bonus ofensiv, iar Timișoara are de plătit 30.000 de euro, ca în ianuarie 2017, când terenul înghețat nu a permis să se joace meciul cu Stade Francais. Clubul, unul cu datorii, spune că va plăti amenda din resurse private.

Altfel, în urmă cu o săptămână, înainte de meci, lucrurile păreau chiar amuzamente pentru managerul Attila Brosovszky, care făcea glume și despre UTA, clubul unde Ladislau Brosovszky era văzut ca un semi-zeu. ”Depinde dacă ninge, cât ninge. Şi azi arăta că ninge, de fapt nu a căzut niciun fulg, vedem mâine. Ideea e că terenul nu o să fie îngheţat, din cauza temperaturilor nu are cum să îngheţe… Prelată ca să pui, trebuie să o ai. Dacă am avea, am avea şi terenul nostru, din păcate Cel de Sus va hotărî cât ne va pune la treabă. Suntem pregătiţi să curăţăm şi nici nu o să venim cu uşa de la dulap”, spunea managerul înainte de meci.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.