Joma - JSport.roJSport.ro

Timișoara a suferit o mare umilință sâmbătă, după ce meciul de Challenge Cup dintre localnica Saracens și Stade Francais Paris nu s-a putut disputa. Deși clubul de rugby din Banat a făcut eforturi semnificative și a reușit să dezghețe terenul, francezii au refuzat dezechiparea, după ce dimineața acceptaseră să joace. Despre falia dintre Est și Vest în Europa s-a discutat în repetate rânduri, iar sâmbătă, Timișoara a fost, din păcate, nu viitoare Capitala Culturală 2021, nu o gazdă bună europeană, ci o Insulă a Estului.

Am norocul să am rude stabilite definitiv în Franța, și astfel, mi-am petrecut o bună parte din vara anului 2005 pe Coasta de Azur. Printre plaje și locuri interesante de vizitat, am petrecut mult timp și în fața televizorului. La vremea respectivă exista emisiunea ”Top Model 2015”, iar într-un episod, concurentele merg să le învețe o fostă manechină de culoare cum se merge pe podium. La un moment dat, una dintre ele a mers mai provocator și înțepat, iar profesoara i-a strigat „Non! pas commes dans les iles de l’Est!” (Nu ca în Insulele din Est), cu referire la faptul că fetele care vin din părțile mai orientale ale continentului nu au un mers elegant. E o metaforă foarte relevanta pentru prăpastia dintre vesticii europeni și estici.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Sâmbătă, pe ”Dan Păltinișanu” a fost într-adevăr un teren extrem de mocirlos. Francezii nu mai au șanse să se califice din grupele Challenge Cup. Deja pe rețelele de socializare se discută foarte mult despre condițiile de meci. După eforturile celor de la club, totuși, terenul era dezghețat. Francezii nu au fost de acord să se joace la Timișoara în octombrie, iar în dimineața de ianuarie au considerat, la fel ca reprezentanții EPCR, că se poate juca. La ora 13, nu au mai dorit să iasă la încălzire. Fără supărăre, într-adevăr, condițiile arenei timișorene sunt proaste, dar în aceeași competiție, irlandezii de la Connacht au jucat rugby pe zăpadă în octombrie, cu Enisei, în Siberia. Ok, terenul e plin cu zăpadă pufoasă, nu e noroi. Erau însă -20 de grade! Nu este normal ca doar pentru atât, timișorenii de aici să comenteze că suntem în lumea a treia. Și aș vrea să ni se răspundă oficial de ce dacă irlandezii au jucat pe zăpadă, în aceeași competiție, e suficient ca francezii să nu dorească și astfel, un meci să se anuleze și să îl piardă gazdele.

Oară dacă se întâmpla invers, s-ar fi procedat la fel? Cât de mult a contat că suntem români? Însă da, am fost din nou și de vină că suntem români. Mai cu seamă, timișoreni. După cum am semnalat chiar în urmă cu o săptămână aici, în sportul timișorean banii publici se cheltuie fără nici cea mai mică viziune. Am pompat bani să facem echipe de cupe europene care nu au unde juca în orașul care le finanțeaza cu bani publici grei. Așa ceva nu s-ar întâmpla niciodată în Franța. Facem câte echipe dorește sufletul conducătorilor, însă nu facem o sală, un teren de rugby, un stadion de atletism, un bazin de înot, un patinoar, un teren de tenis ce ar atrage competiții majore. Timișoara are destui bani și pentru circuit de motociclism. Dacă s-a putut la Arad, se poate și la Timișoara. Însă noi cheltuim anual bani publici în unele echipe la care la meciuri vin doar rudele celor din teren, iar conducătorii timișoreni își autoproclamă gloria în conferințe.

Să arăți cu degetul infinit spre București e iar o greșeală. Tot la Arad, se face un stadion doar din banii municipalității! Da, nu e unul la fel de mare ca ”Dan Păltinișanu”, dar oare îl vom mai umple vreodată pe cel de 32.000 de locuri? Nu pot să nu remarc, pentru a câta oară (dar ori de câte ori va fi nevoie) strașnica nesimțire a celor de la Consiliul Județean Timiș. În mod normal, instalația de încălzire de sub gazon nu ar fi trebuit să o facă Poli Timișoara, ci proprietarul. Pentru că și dacă echipa de fotbal dispare, nu își va lua instalația cu ea nici în ”groapă”, nici nu o poate vinde pentru recuperarea datoriilor ANAF. Instalația rămâne, iar în viitor ar putea beneficia de ea ASU Poli sau Ripensia. Cât de gros trebuie să fie obrazul unei instituții, indiferent de cine a condus-o în ultimii ani, ca să ceri chirii fabuloase pentru o ruină pentru care nici nu te sinchisești să aduci niște raditoare în sala de conferințe, unde se fac și ședințe tehnice cu arbitri. Iarna, în sala de conferințe de la ”Păltinișanu” e mai frig decât afară!

Nu este nicio rușine să admiți că nu ai găsit sau inventat punga cu bani care nu se mai termină. Firesc ar fi ca investițiile în sportul timișorean să meargă mai puțin spre salarii până nu se face o infrastructură decentă. Nu trebuie să avem echipe la toate sporturile și să jucăm în cotețe, pentru că nu e niciun titlu de glorie în acest lucru. Autoritățile ar putea strânge un pic cureau și construi ceva. Altfel, le vom oferi an de an francezilor motive să strâmbe din nas că nu pot juca pe un teren ud.

Trăim vremuri complicate. Cică banul public în sportul timișorean se cheltuie să ne facem imagine. Însă ieri, după milioane pompate, Timișoara s-a făcut de râs și nu în fața oricui, ci a echipei capitalei Franței. Or, să pompezi milioane ca să ajungi să nu poți juca și să fii umilit cu 28-0 la ”masa verde”, asta chiar nu e la îndemâna oricui! În contextul geopolitic actual, e foarte probabil că prăpastia între Est și Vest să se accentueze. Sportul a fost mereu un vehicul de unitate, care a refuzat multe probleme ale omenirii și ar putea aduce imagine și Timișoarei, și României. Hai să nu le mai dăm motive. Hai să nu mai fim o Insulă a Estului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.