Joma - JSport.roJSport.ro

După ce în urmă cu câteva sezoane, Timișoara Saracens a avut un catalog unic la momentul acela, ”The Knot” (Nodul), acum clubul de top din rugby-ul românesc vine cu un nou album de excepție, ”The Journey” (Călătoria). Catalogul a fost tipărit în 500 de exemplare și îi surprinde pe jucători lângă biserici, muzee, Turnul de apă, jucând șah, în barcă pe Bega, la roata olarului, pe scena Operei sau la Filarmonică, cu o viară pe umăr.

Liana Marin, PR-ul care a conceput și ”The Knot” a povestit că ”The Journey” a apărut din idee că majoritatea jucătorilor echipei au fost ”adoptați și integrați în Timișoara, întrucât aproape niciun rugbyst nu provine din orașul de pe Bega. ”Catalogul reprezintă călătoria duală a băieților de la Timișoara Saracens atât în viața sportivă, de rugbyst, cât și în Timișoara culturală. Pentru că majoritatea rugbyștilor nu sunt din acest oraș. De aici a pornit călătoria duală The Journey. Nu a fost foarte greu săi conving, pentru că le place, mai greu a fost la prima ședință foto, de pe teren, când au fost -7 grade. Zaharia a fost în șalupă pe Bega, iar fotograful nostru Eugen Răduț a intrat la apă”, a declarat Liana Marin.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Catalogul a fost distribuit advesarilor din Challenge Cup. La fel ca și primul, a fost tipărit în 500 de exemplare și este oarecum cu circuit închis. ”Acest catalog nu reprezintă un bussiness, ci o carte de vizită, imaginea noastră. Vrem să ajungă la iubitorii de rugby. Este o întrepătrundere, pentru că această echipă mereu s-a identificat cu acest oraș. Din această perspectivă am gândit tematica, că jucătorii și orașul sunt un tot unitar. Vrem să aducem cât mai multe trofee, plecăm pe un nou drum. ”The Journey” este drumul pe care a pornit acest club. Din punctul meu de vedere, echipa se află la mijlocul unei decade. Avem nevoie și de lucruri pozitive ca să ne ridicăm și să ne continuăm drumul, și acest catalog face parte din aceste lucruri”, a explicat vicepreședintele Dușan Filipaș.

Edmund Aholelei a fost pozat la Filarmonica. Dacă altădată, pilierul ”pune umărul” în grămadă, acum i-a fost așezată pe umăr o vioară scumpă. ”Evident, nu știu să cânt la vioară, dar iubesc muzica. Băieții din spatele meu știau să cânte. A fost pentru prima dată când am pus mână pe o vioară și am fost într-o orchestră. Nu a fost deloc ideea mea, ci a Lianei. La început am avut emoții, dar când am început pozele, a fost totul bine. Mi-au spus să am grijă de ea, pentru că e scumpă și nu îmi permit să o plătesc (râde). Până acum, sunt încântat de oraș, iubesc orașul, îmi iubesc colegii”, a declarat Aholelei.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.