Campionii de la Timișoara Saracens bifează o nouă despărțire după plecările lui Brian Sefanaia și William Hellu. Și de data aceasta este tot un străin, australianul Stefano Hunt, tot un jucător de treisferturi.
Săptămâna aceasta, jucătorul a postat pe Instagram o imagine cu el și o sticlă de bere, însoțită de un mesaj elocvent: ”Încă o aventură încheiată. Mulțumesc, m-am distrat enorm. Hai noroc, ultima seara aici”, a fost postarea jucătorului. Hunt este al treilea din cei șase jucători noi prezentați anul trecut în 1 martie care pleacă, după sud-africanii Pieter Stemmet și Marzuq Maarman. Cei doi au plecat din vară, fără să fie anunțati de club, care are prostul obicei de a comunica foarte rar plecările.
Din acel ”contingent” au mai rămas Henry Seniloli, Michael Stewart și James Doyle. Echipa are vacanță până în data de 5 februarie. De asemenea, o parte dintre jucători urmează să fie convocați la naționala Stejarilor. Deocamdată, în cantonament cu naționala U20 este tânărul Vlad Neculau.