Agroland a făcut și primul transfer după ce s-a despărțit de Diana Balintoni și Andrea Lakovic. Clubul timișorean a adus-o pe Roxana Iancu, de la Medicina Târgu Mureș, așadar, tot o jucătoare româncă tânără.

Iancu evoluează pe postul de centru și va împlini vara aceasta 25 de ani. Voleibalista este convocată la acțiunea de pregătire a echipei naționale care începe la 1 iulie, la fel ca și Ariana Pîrv, Andreea Petra și Roxana Bacșiș de la Agroland. Jucătoarea de 1,86 metri a fost cea mai bună realizatoare a Medicinei în sezonul trecut, cu 137 de puncte, dintre care 25 de ași și 33 de blocaje. Cu echipa ardeleană, cu care a obținut un loc 4 în campionat și a jucat la un turneu final Four al Cupei României.

Oferte echipament JomaCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Cu Târgu Mureș, a jucat și în Cupa Balcanică și Cupa Challenge. De altfel, Roxana Iancu a jucat până acum doar la Medicina. ”Nu a fost o decizie tocmai ușoară, având în vedere că până acum am activat doar pentru Medicina Târgu Mureș. A fost destul de greu, dar am mari speranțe în ceea ce privește viitorul meu la Agroland. Contează foarte mult că am mai lucrat cu antrenorul Bogdan Paul, mă pot adapta foarte ușor, știu cerințele antrenorului, și el mă cunoaște pe mine”, a declarat jucătoarea.

În trecut, a lucrat la formația ardeleană cu antrenorul Bogdan Paul, dar și cu Andreea Petra, Daniela Lupescu și Mihaela Ozun. ”Știu destul de multe lucruri despre club, am discutat și cu fetele de aici. Este un proiect interesant, o echipă frumoasă. Le cunosc pe fete și cred că vom avea o colaborare foarte frumoasă. Sincer, sper să ajungem cât mai sus, atât în Cupa Challenge, cât și în campionat. Îmi place foarte mult Timișoara, consider că este un oraș care îți oferă foarte multe oportunități și sper să mă adaptez cât mai repede aici. Sunt foarte optimistă în ceea ce privește venirea mea în acest oraș”, a mai spus voleibalista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.