Joma - JSport.roJSport.ro

Voleibalistele de la UVT Agroland Timișoara vor fi gazdele primului derby bănățean la volei feminin, cu CSM Lugoj. Partida va fi una interesantă în contextul în care Bogdan Paul, dar și jucătoare precum Diana Balintoni sau Daniela Lupescu au jucat în trecut în orașul de pe Timiș. 

Agroland a stat aproape o săptămână la București, pentru cele două meciuri cu Dinamo. Bogdan Paul e pregătit de meciul cu echipa pe care a antrenat-o sezoane bune. ”Din păcate, programul competițional nu prea ne-a ajutat. De abia ne-am întors, nu suntem obosiți. Dar trebuie să fim pregătiți în orice moment. Lugojul este o echipă cu tradiție. Sunt atâția ani din care nu au mai ieșit din liga întâi. Am făcut și eu mulți ani parte din această structură. Eu mă bucur că reușesc să reziste în continuare, iar anul acesta cred că este cea mai bună echipă din toate timpurile pe care a avut-o CSM Lugoj la dispoziție. În momentul de față își doresc să acumuleze puncte, ca și noi, de altfel. Într-un final, ne dorim să ne regăsim în zona de mijloc a clasamentului. Astfel că va fi o bătaie pe puncte cât se poate de serioasă”, a punctat tehnicianul.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Lugojencele sunt mai odihnite, deoarece nu au jucat în Cupă. De asemenea, Agroland nu are avantajul sălii, deoarece nu se pregătește la ”Constantin Jude” zilnic. ”Practic,noi jucăm acasă la Timișoara, dar vom fi toți acasă. Suporterii lor vor veni în număr mare. Jucăm într-o sală în care nu ne antrenăm zilnic. Așacă pot să spun că acest meci se joacă pe teren neutru, nu la noi acasă. Sigur, va fi un meci cu o încărcătură emoțională mare. Asta este cât se poate de clar și cred că va fi cât se poate de frumos. Meciurile frumoase se nasc dintr-o încărcătură emoțională mare, și din ambiție, dăruire, trecând peste încărcătura tactică”, a mai spus Bogdan Paul.

Meciul începe sâmbătă la ora 19.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.